Dacă ne uităm la traseul istoric al hainelor în ultimii 200 de ani, moda s-a desprins ușor de rochiile ample, încorsetate și s-a îndreptat către ținute mai lejere, care să încorporeze treptat pantalonii, până la includerea acestora ca piesă independentă.
Văd din ce în ce mai puține ținute la care se accesorizează un colier din perle. Poate pentru că par pretențioase sau poate mult prea elegante ca să fie purtate în timpul zilei. Din păcate, perlele sunt și genul de accesoriu care stă sub stigmatul “potrivit doar pentru ocazii speciale”. Așa că m-am gândit că e …
Stilul anilor ’50 e foarte aproape de viziunea mea în materie de modă. Rochiile ample, de lungime medie, talia accentuată, gulerele sofisticate și combinațiile îndrăznețe de culori creau o poveste mai rar întâlnită azi pe stradă. Încă se mai purtau buzunarele, curelele erau adesea accesorii de bază (adesea din același material din care era făcută …
Începând cu primul Război Mondial, moda și-a schimbat direcția către un stil mai practic, simplist, dar care a rămas mereu elegant. Încep să apară tunsorile garçon; buzunarele mari, în care să încapă cât mai multe obiecte, devin aproape nelipsite, iar pantalonii sunt purtați acum și fără a fi impuși ca uniforme de lucru. Așadar, moda se îmbină …