Văd din ce în ce mai puține ținute la care se accesorizează un colier din perle. Poate pentru că par pretențioase sau poate mult prea elegante ca să fie purtate în timpul zilei. Din păcate, perlele sunt și genul de accesoriu care stă sub stigmatul “potrivit doar pentru ocazii speciale”. Așa că m-am gândit că e …
Începând cu primul Război Mondial, moda și-a schimbat direcția către un stil mai practic, simplist, dar care a rămas mereu elegant. Încep să apară tunsorile garçon; buzunarele mari, în care să încapă cât mai multe obiecte, devin aproape nelipsite, iar pantalonii sunt purtați acum și fără a fi impuși ca uniforme de lucru. Așadar, moda se îmbină …
E simplu să fac un top al bijuteriilor pe care le port cel mai des, pentru că acesta este: 1. cercei 2. cercei 3. cercei. Sunt primii pe care îi iau în calcul atunci când mă grăbesc să caut niște accesorii și tot primii atunci când am timp să mă gândesc ce vreau să port. …
Foto: www.unsplash.com Subiectul vintage a devenit frecvent în poveștile mele din ultima perioadă. Asta pentru că mă fascinează și istoria din spatele bijuteriilor, vechimea lor, generațiile prin care au trecut, zona culturală din care provin sau persoanele care le-au purtat și experiențele pe care le-au avut purtându-le. Așa am ajuns să colecționez bijuterii vintage, iar de ceva vreme …
Foto: Dragoș Toader În anul 2016 aproape toată lumea vrea să fie în pas cu moda și, prin urmare, caută hainele care sunt în tendințe pentru a crea ținuta perfectă. Ce înseamnă ținuta perfectă în zilele noastre? O putem vedea cu ușurință pe manechinele magazinelor care aduc colecții din ce în ce mai asemănătoare, accesorizate …