De fiecare dată când ajung la subiectul “parfum” îmi vine în minte celebra replică a lui Marilyn Monroe, care, întrebată ce poartă în pat, a răspuns “five drops of Chanel no. 5”. Pentru mine a rămas cel mai puternic mesaj legat de parfum, iar, în același timp, cea mai bună idee de marketing pentru promovarea unui parfum.
Am căutat mult timp un parfum care să mă reprezinte, ceva care să fie ca o semnătură, chiar și atunci când nu porți nimic. Din păcate (sau nu), nu am păstrat nici un parfum mai mult de câteva luni. Îmi place să le alternez, de la floral, la fructat sau lemnos, de la mai dulci la ceva mai fresh, în funcție de starea de moment. Iar asta m-a făcut să descopăr destul de multe arome, mai mult sau mai puțin cunoscute pe piață. La un moment dat, pentru că mi se terminase singurul parfum rămas și nu aveam nici măcar o idee de ce să iau în continuare, am făcut o comandă pe www.aoro.ro cu 20 de mostre. Dintre toate, am rămas la 5 care mi-au plăcut cel mai mult. Parfumuri care nu sunt neapărat așa cunoscute și des folosite, ceea ce m-a încântat și mai tare. Dintre toate, aș putea să aleg doar unul singur și să nu îmi pară rău de celelalte. L-am lăsat la final și v-aș recomanda să îl încercați măcar o dată.
1. Vera Wang – Lovestruck Floral Rush
Floral
Note de bază: ambră, cașmir, mosc
Note de mijloc: flora pasiunii, frezie
Note de vârf: flori de cai se, piper roz, șampanie
2. Ralph Lauren – Romance
Floral, Fructat
Note de bază: mosc, mușchi, patchouli
Note de mijloc: crin, lotus, violeta
Note de vârf: frezie, ghimbir, litchi chinensis, trandafir
3. Yves Saint Laurent – Parisienne
Floral, Lemnos
Note de bază: lemn de santal, mosc, patchouli, vetiver
Note de mijloc: bujor, trandafir de Damasc, violeta
Note de vârf: afine, mure, vinyl
4. Gucci – Bamboo
Floral
Note de bază: cihlimbar, lemn de santal, vanilie de Tahiti
Note de mijloc: crin, flori de portocal, Ylang-Ylang
Note de vârf: bergamotă
5. Escada – Magnetism
Oriental
Note de bază: benzoin, caramel, cihlimbar, cocos, lemn de santal, mosc, patchouli, vanilie, vetiver
Note de mijloc: busuioc, floare de migdale, frezie, heliotrop, chimion, iasomie, iris, lacramioare, magnolie, tonuri verzi, trandafir
Note de vârf: ananas, coacaze negre, fructe de padure, frunze de coacaze negre, litchi chinensis, pepene galben
Leave a Reply