Anul trecut am început o serie de fotografii #evorbadespre, pornind de la ideea unei fotografii făcute în Sibiu, în care hainele unui magazin mi-au amintit de frumusețea stilului pe care ni-l putem croi și cu investiții mai mici în piesele vestimentare. Atunci am spus că #evorbadespre stil, nu despre haine, iar, în timp, principiul ăsta a devenit din ce în ce mai solid în viziunea mea asupra frumuseții. Și pentru că unele subiecte merită atenția și necesită a fi aprofundate, le voi include într-o serie de articole pe blog, sub același titlu – #evorbadespre.

Laitmotivul primului articol am decis să fie decența. Nu voi lăsa aici definiția din dicționar a cuvântului, așa cum se mai obișnuiește prin postări, ci voi lăsa o definiție combinată, personală, care să vă introducă puțin în povestea mea. Să ne înțelegem asupra înțelesului acestui termen, sau în alte cuvinte, să vă explic cum decodific eu sensul acestui termen, care pare să nu fie același pentru toată lumea.

Decența mea sau a tuturor?

Decența pentru mine este calitatea de a acționa onorabil sau chiar de a nu acționa într-un anumit context, de a te respecta pe tine și pe cei din jurul tău prin acțiunile desfășurate. Da, am luat în considerare și lipsa unei acțiuni în anumite contexte, iar aici exemplele pot fi nenumărate. A reuși să te poți tempera în diferite situații incomode intră sub umbrela decenței. A reuși să ocolești vulgaritatea este o calitate înghesuită tot într-un sertar al decenței. A fi tu însăți/însuți este tot parte a decenței.

Ne tot abatem, mai mult sau mai puțin, de la definițiile astea.  Uităm adesea că decența se conturează dincolo de etichetă și acțiuni protocolare.  Sau aș spune, mai degrabă, mult în spatele lor.