Am auzit de multe ori vorbindu-se despre feminitate. Atât bărbați, cât și femei, care apreciază feminitatea. Care spun despre o femeie sau alta că este mai mult sau mai puțin feminină. M-am gândit de multe ori la sensul termenului și m-am întrebat deseori cum percep feminitatea cei pe care i-am auzit discutând despre tema în cauză. Ce înțeleg prin feminitate și cum decid dacă o femeie este mai feminină decât alta.

Analizând sensul din dicționar, la feminitate, sursa DEX (2009) spune așa:

FEMINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. féminité.

Așadar, feminitatea înseamnă să ai trăsături specifice femeilor. Dar ce fel de trăsături? Sunt grupuri în care discuția se învârte în jurul trăsăturilor fizice, în care argumentele roiesc în jurul voluptății, trăsăturilor feței – ochi mari, gene lungi, fie se rezumă la forma siluetei. Ne limităm la background-ul românesc, fiecare apreciază trăsăturile (nu doar fizice, de orice fel) diferit, în funcție de contextul cultural. Cum vedem noi, românii, feminitatea?

Am văzut definiții și descrieri ample ale feminității. Am văzut feminitatea comparată cu frumusețea interioară, justificând că tocmai de aceea nu poate să dispară odată cu vârsta. Am văzut feminitatea fiind definită ca șarm, care, aparent, nu e deținut de toate femeile. Și atunci, mă întreb, poate o femeie rea să fie feminină, dacă feminitatea pornește din frumusețea interioară?

Dar, am auzit de multe ori că răutatea este o trăsătură specifică femeilor.  Cum e până la urmă cu feminitatea?

Sau răutatea face parte și ea din frumusețea interioară a femeilor?

Nu de puține ori m-am lovit de stilul vestimentar în ecuația feminității. Nu legat de piesele vestimentare specifice femeilor – fuste, rochii, corsete și așa mai departe. Ci de multe ori legat de material, croială, bijuterii. Dacă îmbraci o fustă scurtă din denim nu ești la fel de feminină ca atunci când decizi să porți o rochie de seară, lungă, neagră, asortată cu perle. Așadar, feminitatea ține în unele discuții de eleganță sau decență vestimentară. Mai sunt și discuțiile legate de maniere sau vulgaritate. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci. Feminitatea ține de atitudine, îndrăzneală sau de un bun simț extrem de bine dozat?

Ține de gesturi, cuvinte, voce sau de ce parfum porți?

Un parfum lemnos, specific bărbătesc, purtat de o femeie, nu o face feminină?

Unii mai spun că feminitatea e înnăscută. Dar până la urmă, orice gest se învață. Iar stilul de conversație sau cel vestimentar se cizelează.

E o meserie care se fură? Sau nu e feminin să facem o astfel de comparație? Ar trebui să spun că se educă. Dar, vedeți, pentru mine a educa și a fura meserie nu e același lucru. În cazul din urmă văd un grad ridicat de a-ți dori să știi să faci ceva la fel de bine ca X. Iar în contextul de față e posibil ca asimiliarea să fie mai mult imitare. Caz destul de des întâlnit. Am putea spune că feminitatea poate fi imitată? Ce am putea spune e că se încearcă.

Și atunci, cum descrii feminitatea?

E simplu. Feminitatea e o stare de spirit.