Sunt deja la a doua ediție de Bloggers Lan Party și mă conving tot mai mult că evenimentul ăsta e făcut ca să ne amintească în primul rând despre cum ar trebui să arate atmosfera într-o zi de sâmbătă – cu prieteni și jocuri care să nu te mai lase să pleci până târziu.

Avem competiție, distracție, networking și voie bună cât cuprinde. Asta și pentru că toți cei care se aventurează în turneele organizate își lasă timp să se simtă bine, nu doar să câștige. Iar ăsta e cel mai fain lucru cu care am plecat de fiecare dată, sentimentul de bine.

Am început old school, cu leagănul. La mine cam asta a fost întruchiparea copilăriei, așa că n-am putut să-l ratez (n-am făcut-o nici data trecută, devine un obicei la #blp). Apoi m-am avântat la jocurile pe consolă. Am promis că îmi iau revanșa de data aceasta la Mortal Kombat X, însă din 3 meciuri am câștigat doar unu. Tocmai bine să am motiv să mă antrenez pentru ediția viitoare! Bătută nu mă dau (decât pe moment). Așa că, the game must go on!

Nu puteam să închei fără un board game, așa că am încercat și Exploding Kittens, care e un joc simplu și rapid, dar tare simpatic. Mai ales că permite să se strângă la masă până la 9 jucători cu cele două pachete de cărți. Dacă aveți ocazia să-l prindeți vreodată, încercați-l. O să vă placă! Pisicile au explodat, iar eu am… aproape câștigat! Noroc că a fost Pandutzu acolo să mă scape se bucure de victorie.

Pe scurt, la #blp8 a fost mișto pentru că oamenii s-au simțit bine. Și s-au jucat. Și au râs suficient cât să își dorească să se întoarcă și la ediția viitoare. Dacă ediția din sâmbăta aceasta a fost cea mai mare de până acum, mă întreb, oare cum va fi următoarea?

To be continued… 😀

Bloggers Lan Party 8 este un eveniment Eventur powered by DigiMavenhut, Bitdefender, AntivirusHTCFlancoASUSCalifShoteria și NativeBox.ro, cu susținerea Impact Hub.

Foto: Alex Cîrstea

4

2

3

3

5