Dar mai întâi, dați play.

Nu știu cum se întâmplă, dar, fix în perioada asta, găsesc cele mai mișto lucruri. Aseară am citit poate una dintre cele mai bune cărți de până acum – Manuscrisul găsit la Accra. Mă pregătisem de un clișeu lejer pentru o seară de vară, iar atunci prejudecățile mi-au fost plesnite peste față.

Coelho are un dar fantastic de a răscoli prin sufletele oamenilor, fără pic de jenă. Știam asta, de când mi-a picat în mână o altă carte de-ale lui: La râul Piedra am șezut și am plâns. Doar că, intuiam că i-am oferit o recenzie prea bună, fiindcă aveam o părere subiectivă, vis-a-vis de ce situație propunea cartea. Uite, că de data asta, nu a mai fost așa. Dacă n-ai citit-o, pune mâna pe ea cât mai repede. E aur, aș zice.

Culmea, după ce am citit-o, am văzut că avea data însemnată pe prima pagină, din ziua în care am cumpărat-o. Iar, dacă aș fi citit-o atunci, probabil alegerile ar fi fost diferite. Sau aceleași, dar mult mai rapide și drastice. Vă las o bucată, să vă convingeți. Poate o să vă placă.

După ce trece prin singurătate, înfrângere, dragoste, schimbare și multe altele, ajunge să vorbească și despre frumusețe. Și sună cam așa:

Frumusețea exterioară este partea vizibilă a frumuseții interioare. Și ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganței sau dacă nici măcar nu se sinchisește de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului și reflectă tot ce pare fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Și reflectă pe cine admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el își va vedea întotdeauna propria urâțenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip. […] În loc să acceptăm cine suntem, căutăm să imităm ce vedem în jur. Căutăm să fim ca aceia despre care toți spun: “Ce drăguț!” […] Uităm că lumea este ceea ce ne închipuim că este. Încetăm să mai fim strălucirea lunii și devenim băltoaca de apă pe care o reflectă. A doua zi, soarele va face să se evapore apa, și nu va rămâne nimic. Totul pentru că într-o zi cineva a spus: “Ești urât”. Sau altul a comentat: “E frumoasă”. Cu doar două cuvinte, au reușit să ne răpească toată încrederea pe care o aveam în noi înșine. Și asta ne face urâți. Și ne umple de amărăciune.

Iar zilele trecute, cineva a tras o concluzie. Iar atunci, am întrebat de unde știe sigur. Ce mi-a răspuns? Se vede în ochii tăi. Ar fi trebuit să cred persoana respectivă pe cuvânt.